Modul de calcul al impozitului pentru clădirile cu destinație mixtă ar putea fi modificat - proiect de lege
Publicat la 05.10.2020 in Alte impozite si taxe locale
1684 0 comentarii
Un proiect de lege adoptat recent de Senat ar ușura, dacă s-ar concretiza, calculul impozitului pentru clădirile cu destinație mixtă deținute de persoane fizice, în cazul cărora suprafața utilizată pentru scopuri nerezidențiale nu depășește 50 mp.
În forma existentă, codul fiscal prevede impozitarea diferită a clădirilor rezidențiale, nerezidențiale și cele cu destinație mixtă atunci când sunt în proprietatea persoanelor fizice. Formula de impozitare, dar mai ales birocrația aferentă declarării acestor spații, reprezintă obstacole în vederea derulării activității antreprenoriale în România se arată în expunerea de motive
În prezent:
- dacă la adresa clădirii este înregistrat în domiciliu fiscal la care nu se desfășoară activitate economică atunci impozitul se calculează aferent metodei de calcul pentru clădiri rezidențiale.
- dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal al unei persoane juridice iar cheltuielile cu utilitățile revin, conform contractului și conform situației faptice, în sarcina persoanei juridice, atunci impozitul clădirii se calculează ca și când clădirea este utilizată în scop nerezidențial.
- în situația în care într-o clădire se desfășoară activitate mixtă (respectiv rezidențiale cât și în activități economice) încadrarea impozitării acelei clădire este determinată de delimitare a spațiului ce este folosit în scop rezidențiale și nerezidențiale.
Pentru determinarea impozitului se depune, la autoritatea locală, un raport de evaluare al unui evaluator autorizat de către ANEVAR ce trebuie refăcut și redepus la fiecare cinci ani.
Pentru încurajare a activității antreprenoriale în România prin înlăturarea obstacolelor birocratice și clarificarea condițiilor legale existente, acest proiect prevede de un cadru predictibil și mai puțin birocratică de declarare a spațiilor folosite în scop nerezidențial. Astfel pentru spațiile mici din cadrul clădirilor, spații de până la 50 de metri pătrați, aceste clădiri pot fi încadrate ca fiind clădiri cu destinație mixtă fără a fi nevoie de documentație cadastrală și fără întocmirea unui raport de evaluare la fiecare cinci ani.
Potrivit proiectului de lege de modificare a Codului fiscal,
În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice în care suprafața folosită în scop nerezidențial este de până la 50 m2, indicată prin declarație pe propria răspundere, și cu condiția ca cheltuielile cu utilitățile să nu fie înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul se calculează prin însumarea:
a) impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial;
b) impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidential prin aplicarea cotei stabilite conform art. 458 asupra valorii impozabile stabilite conform art. 457, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin (1).
O implicație mult mai mare o va avea însă valoarea impozitului care ar urma să scadă în mai toate cazurile.
Dacă pentru suprafața utilizată în scop rezidențial impozitul va rămâne nemodificat, în cazul părții folosite în scop comercial impozitul ar urma să scadă considerabil. Cota de impunere va fi aceeași (între 0.2% și 1.3%) dar baza de impozitare va fi cea utilizată pentru calculul impozitului datorat de persoane fizice. Ori, valoarea astfel prevăzută în Codul fiscal este, în cele mai multe cazuri, inferioară valorii de piață care ar putea să rezulte din raportul de evaluare.
Atenție! Aceste prevederi sunt cuprinse în cadrul unui proiect de lege aflat în procedură legislativă și nu se aplică.