Peste 29.000 aplicanți pentru microgranturile de 2.000 EUR
Publicat la 22.10.2020 in Finantari afaceri
1322 0 comentarii
29.250 de aplicanți s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul primei măsuri a granturilor în valoare de 1 miliard de euro, anunță MEEMA. Cei mai mulți aplicanți, din București, Cluj și Brașov.
Astfel, potrivit comunicatului MEEMA,
Județele din care au venit cele mai multe solicitări din partea microîntreprinderilor, persoanelor fizice autorizate, organizațiilor neguvernamentale și cabinetelor medicale afectate de pandemie au fost București (5.546), Cluj (2.917), Brașov (1.259), Timiș (1.222), Iași (1.121). Următoarele au fost județele Ilfov, Bihor, Prahova, Mureș, Constanța.
Majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu zero angajați (24.483).
Persoanele fizice autorizate și organizațiile neguvernamentale au transmis un număr de 10.224 de cereri. Un număr de 662 de cereri au fost primite din partea PFA/CMI care au desfășurat activități COVID.
Sursa: MEEMA
- Pe acelasi subiect
- Premierul anunță OUG privind schema de ajutor pentru HORECA
- Microgranturi 2.000 EUR: apelul s-ar putea redeschide pentru o parte dintre societățile înființate în anul 2019
- Astăzi, ora 10:00, se lansează formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii 2 “Granturi pentru capital de lucru”.
- Codul CAEN 6920, introdus în lista codurilor eligibile pentru formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile
- Procedura de implementare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”, publicată în Monitorul Oficial.