Termenul în care autoritățile locale pot acorda reduceri pentru impozitul pe clădiri, pentru durata stării de urgență, va fi prelungit
Publicat la 09.10.2020 in Impozite si taxe locale - diverse
1566 0 comentarii
Decizia privind acordarea reducerii cu până la 50% a impozitului pe clădiri / scutirii taxei pe clădiri, pe durata stării de urgență, poate fi luată de autoritățile locale până la data de 2 decembrie, iar proprietarii pot depune cererea de acordare a reducerii până la data de 21 decembrie.
Precizările au fost făcute aseară, de ministrul Finanțelor Publice, în cadrul unui briefing de presă la sfârșitul ședinței de Guvern.
Potrivit acestuia, chiar dacă termenul de plată a trecut, autoritățile locale vor mai avea timp pentru a decide reducerea cu până la 50%, a impozitului pe clădiri, respectiv scutirea taxei pe clădiri pentru perioada stării de urgență. O astfel de măsură poate fi luată, la nivel local, până cel târziu pe data de 2 decembrie, urmând ca proprietarii care doresc să beneficieze de reducere să depună cererea de acordare a reducerii până cel târziu pe data de 21 decembrie.
… acordarea posibilității autorităților locale de a adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe clădiri sau scutiri de la plata taxei pe clădiri. Aici termenul a trecut, a fost în 30 septembrie, dar pentru acordarea acestor facilități se stabilește acum termenul de 2 decembrie 2020 până la care autoritățile publice locale pot adopta aceste hotărâri privind reducerea impozitul anual pe clădiri cu până la 50% și scutiri de la plată taxelor lunare pe clădiri.
Se stabilește termenul de 21 Decembrie 2020 până la care proprietarii clădirilor respectiv concesionarii locatarii titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților teritoriale după caz au obligația să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a acestor facilități. Deci am extins această perioadă pentru a beneficia de scutire de până la 50% pentru plată taxei lunare pe clădiri.
Reamintim că, potrivit OUG 69/2020, Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București pot adopta hotărâri privind reducerea, pentru durata stării de urgență, a impozitului pe clădiri, cu o cotă de până la 50% respectiv scutirea de la plată taxei lunare pe clădiri.
În cadrul aceleiași conferințe ministrul a mai făcut și câteva precizări cu privire la intenția Guvernului de a aproba eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale, acumulate de la începutul stării de urgență și până la data de 25 octombrie.
- Pe acelasi subiect
- Clarificare privind reducerea cu 50% a impozitului pe clădirile și terenurile din turism
- Autoritățile locale pot acorda reduceri de până la 50% pentru impozitul pe clădiri, pentru durata stării de urgență
- Autorităților locale li s-ar putea da dreptul de a hotărî reducerea impozitului pe clădiri / taxei pe clădiri
- Scutiri noi la impozite și taxe locale pentru 2018: impozit pe teren și impozit pe construcții