Condițiile întâlnirii cu inspectorii fiscali, în urma programării online

 

Contribuabilii, în funcție de problematică fiscală, vor fi primiți de funcționari fiscali în funcție de domeniul selectat, personal care aparține următoarelor structuri din cadrul unităților fiscale: 

  • declarații fiscale persoane fizice; 
  • declarații fiscale persoane juridice; 
  • evidența pe plătitor persoane fizice; 
  • evidența pe plătitor persoane juridice; 
  • avize și autorizații (case de marcat); 
  • executare silită persoane fizice; 
  • executare silită persoane juridice; 
  • cazier fiscal; 
  • asistentă contribuabili; 
  • evitarea dublei impuneri.  

 

Serviciul de programare online este pus la dispoziția contribuabililor pentru aspecte ce nu necesită timp îndelungat de soluționare, timpul alocat fiecărei programări fiind de maximum 30 de minute. 

 

În cazul în care contribuabilii întârzie sau nu se prezintă conform programării, aceștia vor fi preluați în limita timpului ce le-a fost alocat (în intervalul celor 30 de minute, conform programării). 

 

Având în vedere contextul pandemic, accesul contribuabililor va fi permis numai după ce s-a efectuat operațiunea de termometrizare și doar dacă aceștia poartă mască de protecție (care să acopere gura și nasul). În situația în care contribuabilii nu îndeplinesc aceste condiții vor fi informați că întâlnirea se anulează și că este necesară reprogramarea acesteia cu respectarea condițiilor mai sus menționate. 

 

Pentru primirea contribuabililor pe bază de programare, în incinta unităților fiscale sunt amenajate încăperi dedicate, de regulă în apropierea punctelor de acces în sedii, astfel încât să se limiteze pe cât posibil contactul dintre vizitatori și personalul ANAF. De asemenea, la nivelul fiecărui sediu ANAF au fost organizate sensuri de intrare/ieșire dedicate acestor spații, precum și montarea de indicatoare privind păstrarea distanței de doi metri. 

 

Ministerul Finanțelor Publice urmărește dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenția Națională de Administrare Fiscală și contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne și accesibile. În acest context, MFP, prin CNIF, și ANAF colaborează permanent pentru a implementa servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată ale contribuabililor. 

 

Sursa: ANAF