Raportarea unui transport de bunuri în Sistemul RO e-Transport în urma căruia se obține codul UIT se face doar în anumite condiții care pot fi ușor rezumate după cum urmează. Neîndeplinirea unora dintre ele scutește societățile de această raportare.
ANAF a publicat un ghid privind utilizarea sistemului național de facturare electronică (E-Factura), obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2024 pentru facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice (B2G).
Salariul minim brut pe țară va crește de la 3.000 lei/lună la 3.300 lei, majorarea urmând a se face începând cu 1 octombrie. Printre altele, decizia va avea impact asupra păstrării statutului de microîntreprindere, în anumite cazuri.
Campania națională de control în domeniul transporturilor rutiere a scos la iveală încălcări ale legislației în vigoare și dezechilibre în relația angajat-angajator, susține IMT în cadrul unui comunicat referitor la activitatea desfășurată.
În atenţia persoanelor care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr.163/2020 cu plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale şi care doresc să depună dosar de pensionare pentru limită de vârstă.
CNPP a postat un anunț în atenția angajatorilor și/sau persoanelor fizice care solicită eliberarea documentului portabil A1 pentru lucrătorii detașați în spațiul comunitar.
MMPS pune la dispoziție un ghid util pentru înțelegerea modului în care se pun în practică prevederile referitoare la muncă la domiciliu, telemuncă sau programul individualizat, inclusiv reflectarea în REVISAL a acestor prevederi.
Noile reguli impuse angajatorilor prevăd, acolo unde este posibil, desfășurarea activității, de către salariați, în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. Care este, însă, diferența dintre cele două forme de prestare a muncii salariate - tabel comparativ.
Angajatorii trebuie să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, iar acolo unde nu este posibil, să decaleze programul de lucru dacă au peste 50 de angajați. Munca la domiciliu se poate desfășura și cu echipamentele telesalariatului.
O lege publicată vineri (Legea 238/2020) prevede că raportările contabile se vor depune doar de către societățile care, la sfârșitul exercițiului financiar precedent, au înregistrat o cifră de afaceri care depășește nivelul de 1.000.000 EUR.
La finalul acestei săptămâni, cel mai probabil, schema de ajutor de stat pentru HORECA (se compensează 20% din scăderea cifrei de afaceri pe 2020 raportat la 2019) va fi finalizată și aprobată, astfel încât săptămâna viitoare să fie transmisă Comisiei Europene, potrivit AGERPRES.
Începând de vineri sunt în vigoare noi prevederi care să prevină și combată efectele pandemiei de COVID-19, multe dintre ele având efect direct asupra agenților economici și asupra angajaților acestora, măsuri care sunt obligatoriu de implementat și respectat.
Începând cu data de 9 noiembrie 2020, în intervalul orar 23:00 - 05.00, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, existând însă și excepții, cazuri în care deplasarea se poate face în scop personal sau în scop profesional.
Potrivit Hotărârii 935/2020, începând cu data de 9 noiembrie 2020, în intervalul orar 23:00 - 05.00, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, excepție făcând câteva situații care trebuie justificate printr-o declarație pentru propria răspundere.
Valoarea capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată nu poate fi mai mică de 1 leu, având în vedere teza finală a art. 11 alin. (1) care stipulează faptul că acesta se divide în părți sociale egale, precizează ONRC în cadrul unei informări.