2. Obligația de raportare a tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune


Art. 7. -
(1) Entitățile raportoare au obligația de a raporta către Oficiu tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro.

(2) În situația în care tranzacțiile prevăzute la alin. (1) sunt derulate prin intermediul unei instituții de credit sau financiare, obligația de raportare revine acesteia, cu excepția operațiunilor din activitatea de remitere de bani care vor fi raportate conform alin. (5).

(3) Instituțiile de credit și instituțiile financiare definite conform prezentei legi vor transmite rapoarte on-line privind transferurile externe în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro.

(4) În sensul alin. (1), termenul tranzacție include și operațiunile a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici decât echivalentul în lei a 15.000 euro, care au elemente comune cum ar fi: părțile tranzacțiilor, inclusiv beneficiarii reali, natura sau categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate. Entitățile raportoare stabilesc în politici și normele interne prevăzute la art. 24 alin. (1), proporțional cu riscul spălării banilor și finanțării terorismului la care sunt expuse, termenul în care elementele comune prezintă relevanță, precum și orice alte scenarii ce ar putea da naștere unor tranzacții legate între ele.

(5) Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro.

(6) Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite Oficiului rapoarte privind informațiile cuprinse în declarațiile persoanelor fizice privind numerarul în valută și/sau în monedă națională, care este egal sau depășește limita stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune.

(7) Raportul pentru tranzacțiile prevăzute la alin. (1), (3) și (5) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacției, iar raportul prevăzut la alin. (6) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii declarației conform Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, conform unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Oficiului.

 

3. Obligații privind raportarea

 

Art. 8. -
(1) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 transmit, de îndată, Oficiului raportul pentru tranzacții suspecte prevăzut la art. 6 înainte de efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată.

(2) Oficiul confirmă, de îndată, în scris, prin alocarea numărului de înregistrare, inclusiv prin mijloace electronice, primirea raportului de tranzacții suspecte.

(3) Tranzacția nu se efectuează până la expirarea unui termen de 24 de ore de la momentul înregistrării prevăzute la alin. (2). Dacă Oficiul nu dispune suspendarea efectuării tranzacției în termenul menționat anterior, entitatea raportoare poate efectua tranzacția.

(4) În scopul de a analiza tranzacția și de a verifica suspiciunea, Oficiul poate suspenda efectuarea unei tranzacții până la 48 de ore, ca urmare a informațiilor primite în baza prevederilor prezentei legi, a unor solicitări în acest sens venite din partea organelor judiciare române sau ale instituțiilor străine care au atribuții asemănătoare și care au obligația păstrării secretului în condiții similare sau în baza altor informații deținute. Decizia Oficiului de suspendare a efectuării unei tranzacții este comunicată entității raportoare de îndată, atât în format letric, cât și în format electronic, și va fi implementată imediat.

(5) Dacă nu se confirmă suspiciunea raportată, Oficiul decide încetarea suspendării unei tranzacții înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (4), decizie care este comunicată entității raportoare de îndată și care va fi implementată imediat.

(6) Înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (4), Oficiul, dacă consideră necesar, poate solicita o singură dată, motivat, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prelungirea suspendării efectuării tranzacției cu cel mult 72 de ore, care se calculează începând de la ora la care expiră decizia de suspendare.

(7) Oficiul poate solicita motivat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încetarea prelungirii suspendării oricând în termenul prevăzut la alin. (6).

(8) Decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se comunică de îndată Oficiului, care la rândul său o comunică de îndată entității raportoare.

(9) Dacă până la expirarea termenului stabilit prin decizia de suspendare Oficiul nu a comunicat decizia de prelungire a suspendării, entitatea raportoare poate efectua tranzacția.

(10) Dacă termenele stabilite pe ore, potrivit alin. (3), (4) și (6), se împlinesc într-o zi declarată nelucrătoare pentru instituțiile publice implicate în procedura de suspendare, acestea se prorogă până la aceeași oră din următoarea zi lucrătoare.

(11) Forma și conținutul rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 pentru entitățile raportoare financiare și nonfinanciare, precum și metodologia de transmitere a acestora sunt stabilite prin ordin al președintelui Oficiului, cu consultarea autorităților de supraveghere și a organismelor de auto reglementare.

(12) Entitățile raportoare au obligația de a transmite Oficiului rapoartele stabilite la art. 6, 7 și art. 9 alin. (1), numai în format electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta, în forma și conținutul stabilite în temeiul alin. (11).

(13) Oficiul va returna entității raportoare sau autorității vamale rapoartele care nu respectă forma și conținutul stabilite de către acesta și va considera obligația de raportare ca fiind neîndeplinită până la remedierea deficiențelor.

(14) Deficiențele indicate de Oficiu vor fi remediate și un nou raport va fi transmis de către entitatea raportoare sau autoritatea vamală în cel mult două zile lucrătoare de la data primirii raportului returnat. În cazul raportului pentru tranzacții suspecte, termenul prevăzut la alin. (3) va curge de la momentul confirmării de către Oficiu a primirii raportului completat corespunzător.

(15) Rapoartele prevăzute la art. 6, 7 și art. 9 alin. (1), precum și orice alte documente primite de Oficiu prin care sunt semnalate suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului nu constituie petiție în sensul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare.

 

Art. 9. -
(1) Prin excepție de la prevederile art. 8, entitățile raportoare pot să efectueze o tranzacție care are legătură cu tranzacția suspectă, fără raportarea prealabilă, dacă abținerea de la realizarea tranzacției este imposibilă sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte, cu menținerea obligației de a transmite un raport de tranzacții suspecte exclusiv către Oficiu de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea tranzacției, precizând și motivul pentru care nu au fost respectate dispozițiile art. 8.

(2) Entitățile raportoare vor transmite de îndată un raport de tranzacții suspecte exclusiv către Oficiu, atunci când constată că o tranzacție sau mai multe tranzacții care au fost efectuate și care au legătură cu activitatea clientului prezintă suspiciuni de spălare a banilor sau finanțare a terorismului.

(3) Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) au obligația de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazurile în care persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

(5) În cazul entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f), raportările se fac către Oficiu și se notifică structurile de conducere ale profesiilor liberale asupra transmiterii rapoartelor de tranzacții suspecte.

(6) Sunt exceptate de la obligațiile de raportare prevăzute la art. 7 alin. (1) următoarele operațiuni derulate în nume și pe cont propriu: între instituții de credit, între instituții de credit și Banca Națională a României, între instituții de credit și Trezoreria Statului, între Banca Națională a României și Trezoreria Statului, precum și operațiunile de vânzări efecte numismatice și preschimbare bancnote deteriorate sau ieșite din circulație, efectuate de Banca Națională a României.
 

4. Obligația aplicării măsurilor de cunoaștere a clientelei

 

Art. 10. -
(1) Instituțiile de credit și instituțiile financiare nu vor furniza conturi sau carnete de economii anonime, pentru care identitatea titularului sau a beneficiarului real nu este cunoscută și evidențiată în mod corespunzător.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică cât mai curând posibil măsurile de cunoaștere a clientelei tuturor titularilor și beneficiarilor conturilor și carnetelor de economii anonime existente.

(3) Utilizarea în orice fel a conturilor și a carnetelor de economii anonime existente nu este permisă decât după aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 13, 16 sau, după caz, art. 17.

(4) Instituțiilor de credit și financiare le este interzis să stabilească sau să continue relații de corespondent cu o bancă fictivă.

(5) Instituțiile de credit și instituțiile financiare iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că nu intră în relații de corespondent sau nu continuă astfel de relații cu o instituție de credit sau o instituție financiară despre care se știe că permite unei bănci fictive să îi utilizeze conturile.

(6) Instituțiile de credit și instituțiile financiare trebuie să aplice proceduri de cunoaștere a clientelei și de păstrare a evidențelor referitoare la aceasta cel puțin echivalente cu cele prevăzute în prezenta lege în toate sucursalele și filialele acestora situate în state terțe.

(7) În cazul în care entitățile raportoare au sucursale sau filiale deținute în proporție majoritară situate în țări terțe în care cerințele minime privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute în prezenta lege, sucursalele și filialele deținute în proporție majoritară situate în țara terță respectivă pun în aplicare prevederile prezentei legi, inclusiv pe cele privind protecția datelor, în măsura în care dreptul țării terțe permite acest lucru.

 

Art. 11. -
(1) Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsuri standard de cunoaștere a clientelei care să permită:

a) identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse credibile și independente, inclusiv prin mijloacele de identificare electronică prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE;

b) identificarea beneficiarului real și adoptarea de măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea raportoare să se asigure că a identificat beneficiarul real, inclusiv în ceea ce privește persoanele juridice, fiduciile, societățile, asociațiile, fundațiile și entitățile fără personalitate juridică similare, precum și pentru a înțelege structura de proprietate și de control a clientului;

c) evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de informații suplimentare despre acestea;

d) realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru ca entitatea raportoare să se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), entitățile raportoare pot aplica măsuri simplificate, într-un mod adecvat riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului asociat.

(3) Entitățile raportoare dispun de sisteme adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv de proceduri bazate pe evaluarea riscurilor, pentru a stabili dacă un client sau beneficiarul real al unui client este o persoană expusă public.

(4) În aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), entitățile raportoare verifică, de asemenea, dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este autorizată în acest sens, caz în care identifică și verifică identitatea persoanei respective.

(5) Atunci când prezenta lege și reglementările sau instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) cuprind mențiuni referitoare la aplicarea unei anumite categorii de măsuri de cunoaștere a clientelei, entitatea raportoare este obligată să aplice cel puțin respectiva categorie, însă aceasta poate decide, în baza evaluării proprii a riscului, să aplice o categorie de măsuri mai stricte decât cele obligatorii.

(6) La evaluarea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului, entitățile raportoare sunt obligate să ia în considerare cel puțin următoarele:

a) scopul inițierii unei relații sau efectuării unei tranzacții ocazionale;

b) nivelul activelor care urmează a fi tranzacționate de un client sau dimensiunea tranzițiilor deja efectuate;

c) regularitatea sau durata relației de afaceri;

d) reglementările și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

(7) Entitățile raportoare au responsabilitatea de a demonstra autorităților cu atribuții de supraveghere și control sau organismelor de autoreglementare că măsurile de cunoaștere a clientelei aplicate sunt corespunzătoare din punctul de vedere al riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului care au fost identificate.

(8) Entitățile raportoare au obligația verificării identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției ocazionale.

(9) Atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului.

 

Art. 12. -
Modul de aplicare a măsurilor de cunoaștere a clientelei se completează în mod corespunzător cu prevederile reglementărilor și instrucțiunilor sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

 

Măsuri standard de cunoaștere a clientelei
Art. 13. -
(1) Entitățile raportoare au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în următoarele situații:

a) la stabilirea unei relații de afaceri;

b) la efectuarea tranzacțiilor ocazionale:

1. în valoare de cel puțin echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

2. care constituie un transfer de fonduri, astfel cum este definit de art. 3 pct. 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.781/2006, în valoare de peste 1.000 euro;

c) în cazul persoanelor care comercializează bunuri, în calitate de profesioniști, atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

(2) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

(3) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, entitatea raportoare aplică măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

(4) În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări.

(5) Măsurile prevăzute la alin. (4) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

(6) În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

(7) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

(8) Entitățile obligate pot să nu aplice măsuri de cunoaștere a clientelei cu privire la moneda electronică, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare de atenuare a riscurilor:

a) instrumentul de plată nu este reîncărcabil sau are o limită maximă de 150 euro pentru tranzacțiile de plăți lunare, care poate fi utilizată numai în statul membru respectiv;

b) suma maximă depozitată electronic nu depășește 150 euro;

c) instrumentul de plată este utilizat exclusiv pentru a achiziționa bunuri sau servicii;

d) instrumentul de plată nu poate fi finanțat cu monedă electronică anonimă;

e) emitentul efectuează o monitorizare suficientă a tranzacțiilor sau a relației de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

(9) Derogarea prevăzută la alin. (8) nu este aplicabilă în cazul răscumpărării în numerar sau al retragerii în numerar a valorii monetare a monedei electronice în cazul în care suma răscumpărată depășește 150 euro.

Art. 14. -
Entitățile raportoare aplică măsurile de cunoaștere a clientelei nu numai tuturor clienților noi, ci și clienților existenți, în funcție de risc, inclusiv atunci când circumstanțele relevante privind clientul se schimbă.

Art. 15. -
(1) Identificarea clienților și a beneficiarilor reali cuprinde cel puțin:

a) în cazul persoanelor fizice - toate datele de stare civilă prevăzute în documentele de identitate prevăzute de lege;

b) în cazul persoanelor juridice - datele cuprinse în actele constitutive sau certificatul de înmatriculare și datele reprezentantului legal al persoanei juridice care încheie contractul;

c) datele și informațiile prevăzute în reglementările sectoriale aplicabile.

(2) În cazul persoanelor juridice străine va fi solicitată și o traducere în limba română a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. b), legalizată în condițiile legii.

 

Măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei

Art. 16. -
(1) Entitățile raportoare pot aplica măsurile simplificate de cunoaștere a clientelei exclusiv pentru clienții încadrați la un grad de risc redus.

(2) Încadrarea într-un grad de risc redus se realizează prin evaluarea globală a tuturor factorilor de risc identificați, potrivit prevederilor art. 11 alin. (6) și luând în considerare cel puțin următorii factori caracteristici:

a) factori de risc privind clienții:

1. societăți publice cotate la o bursă de valori și supuse cerințelor de divulgare a informațiilor, fie prin norme bursiere, fie prin lege sau prin mijloace executorii, care impun cerințe pentru a asigura transparența adecvată a beneficiarului real;

2. administrații publice sau întreprinderi publice;

3. clienți care își au reședința în zone geografice cu risc redus, astfel cum se prevede la lit. c);

b) factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacțiile sau canalele de distribuție:

1. polițe de asigurare de viață, dacă prima de asigurare sau totalul ratelor de plată anuale sunt mai mici ori egale cu echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro ori prima unică de asigurare plătită este în valoare de până la echivalentul în lei a 2.500 euro;

2. polițe de asigurare pentru sistemele de pensii, în cazul în care nu există o clauză de răscumpărare timpurie și polița nu poate fi folosită drept garanție;

3. sisteme de pensii, anuități sau sisteme similare care asigură salariaților prestații de pensie, în cazul cărora contribuțiile sunt reprezentate de sume plătite de participanți sau angajatori în numele acestora la un fond de pensii private;

4. produse sau servicii financiare care furnizează servicii definite și limitate în mod corespunzător anumitor tipuri de clienți, astfel încât să sporească accesul în scopul incluziunii financiare;

5. produse în cazul cărora riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului sunt gestionate de alți factori, cum ar fi limitele financiare sau transparența proprietății;

6. produse care, prin natura lor și modul de tranzacționare, sunt încadrate în urma evaluărilor sectoriale sau naționale în categoriile de risc scăzut de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului;

c) factori de risc geografic:

1. state membre;

2. țări terțe care dețin sisteme eficiente de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului;

3. țări terțe identificate din surse credibile ca având un nivel scăzut al corupției sau al altor activități infracționale;

4. țări terțe care, pe baza unor surse credibile, cum ar fi evaluări reciproce, rapoarte detaliate de evaluare sau rapoarte de monitorizare publicate, au prevăzut cerințe de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului în conformitate cu recomandările Grupului de Acțiune Financiară revizuite și pun în aplicare în mod eficace cerințele respective.

(3) Înainte de a aplica măsurile simplificate de cunoaștere a clientelei, entitățile raportoare au obligația de a se asigura că relația de afaceri sau tranzacția ocazională prezintă un grad de risc redus, determinat cel puțin pe baza factorilor de la alin. (2).

(4) Entitățile raportoare efectuează, în toate cazurile, monitorizarea adecvată, documentată și formalizată a tranzacțiilor și relațiilor de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

 

Măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei

Art. 17. -
(1) Entitățile raportoare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei, măsurile suplimentare de cunoaștere a clientelei în toate situațiile care, prin natura lor, pot prezenta un risc sporit de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, inclusiv în următoarele situații:

a) în cazul relațiilor de afaceri și tranzacțiilor care implică persoane din țări care nu aplică sau aplică insuficient standardele internaționale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului sau care sunt cunoscute la nivel internațional ca fiind țări necooperante;

b) în cazul relațiilor de corespondent cu instituții de credit și instituții financiare din alte state membre sau state terțe;

c) în cazul tranzacțiilor sau relațiilor de afaceri cu persoanele expuse public sau cu clienți ai căror beneficiari reali sunt persoane expuse public, inclusiv pentru o perioadă de cel puțin 12 luni începând cu data de la care respectiva persoană nu mai ocupă o funcție publică importantă;

d) în cazul persoanelor fizice sau juridice stabilite în țări terțe identificate de Comisia Europeană drept țări terțe cu grad înalt de risc;

e) în cazurile prevăzute în reglementările sau instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

(2) Entitățile raportoare au obligația să examineze contextul și scopul tuturor tranzacțiilor complexe și care au valori neobișnuit de mari sau al tuturor tipurilor neobișnuite de tranzacții care nu au un scop economic, comercial sau legal evident.

(3) Circumstanțele și scopul unor asemenea tranzacții trebuie să fie examinate cât mai curând posibil de către entitățile raportoare, inclusiv pe baza unor documente suplimentare solicitate clientului pentru justificarea tranzacției. De asemenea, entitățile raportoare măresc gradul și natura monitorizării relației de afaceri în scopul de a stabili dacă respectivele tranzacții sau activități par suspecte. Constatările verificărilor efectuate trebuie să fie consemnate în scris și vor fi disponibile la solicitarea autorităților competente sau organismelor de autoreglementare.

(4) Oficiul va informa autoritățile de supraveghere și control competente cu privire la vulnerabilitățile sistemelor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului din alte țări și publică pe site-ul propriu lista țărilor care prezintă vulnerabilități în sistemele de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și care nu aplică sau aplică insuficient standardele internaționale în domeniu, în conformitate cu comunicările publice ale organismelor internaționale din domeniu.

(5) Autoritățile de supraveghere și control, precum și organismele de autoreglementare, prin dispoziții specifice, vor dezvolta cerințe și mecanisme aplicabile referitoare la informarea entităților raportoare, cu privire la vulnerabilitățile sistemelor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului din alte țări.

(6) În baza dispozițiilor specifice reglementate de autoritățile de supraveghere și control, precum și organismele de autoreglementare, entitățile raportoare vor examina circumstanțele și scopul tranzacțiilor care implică persoane din țări care prezintă vulnerabilități în sistemele de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și care nu aplică sau aplică insuficient standardele internaționale în domeniu și vor pune la dispoziția autorităților cu atribuții de control sau organismelor de autoreglementare, la cererea acestora, constatările consemnate în scris.

(7) În cazul relațiilor de corespondent cu instituții respondente din alte state membre și state terțe, instituțiile de credit și instituțiile financiare corespondente aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei, următoarele măsuri:

a) obțin suficiente informații despre instituția respondentă pentru a înțelege pe deplin natura activității acesteia și pentru a determina, pe baza informațiilor disponibile în mod public, reputația acesteia, inclusiv dacă a făcut subiectul unei măsuri de supraveghere ori investigații de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului;

b) obțin suficiente informații despre calitatea supravegherii la care este supusă instituția respondentă;

c) evaluează mecanismele implementate de instituția respondentă în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului pentru a se asigura că sunt adecvate și eficiente;

d) obțin aprobarea conducerii de rang superior înainte de stabilirea fiecărei noi relații de corespondent;

e) stabilesc pe bază de documente responsabilitățile fiecărei părți;

f) în cazul conturilor de corespondent accesibile direct clienților, se asigură că instituția respondentă aplică pe bază continuă măsurile de cunoaștere a clientelei pentru acești clienți și este în măsură să furnizeze instituției corespondente, la cererea acesteia, informații obținute prin aplicarea respectivelor măsuri.

(8) În aplicarea alin. (1), instituțiile de credit și instituțiile financiare corespondente pot considera îndeplinite obligațiile de la alin. (7) lit. b), c) și f) în cazul instituțiilor de credit și instituțiilor financiare respondente din state membre care sunt entități obligate potrivit art. 2 alin. (1) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, cu modificările și completările ulterioare.

(9) În cazul tranzacțiilor ocazionale sau al relațiilor de afaceri cu persoane expuse public sau care au ca beneficiar real persoane expuse public, entitățile raportoare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei, următoarele măsuri:

a) obțin aprobarea conducerii de rang superior pentru stabilirea sau continuarea relațiilor de afaceri cu astfel de persoane;

b) adoptă măsuri adecvate pentru a stabili sursa averii și sursa fondurilor implicate în relații de afaceri sau în tranzacții cu astfel de persoane;

c) efectuează în mod permanent o monitorizare sporită a respectivelor relații de afaceri.

(10) Măsurile prevăzute la alin. (9) și (11) - (13) se aplică și membrilor de familie sau persoanelor cunoscute ca fiind asociați apropiați ai persoanelor expuse public.

(11) Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsuri rezonabile pentru a stabili dacă beneficiarii unei polițe de asigurare de viață sau ai unei alte polițe de asigurare legate de investiții și/sau, după caz, beneficiarul real al beneficiarului poliței sunt persoane expuse public.

(12) Măsurile prevăzute la alin. (11) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

(13) În cazul în care s-au identificat riscuri mărite, entitățile raportoare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei, următoarele măsuri:

a) informează conducerea de rang superior înainte de plata veniturilor corespunzătoare poliței de asigurare;

b) efectuează o examinare sporită a întregii relații de afaceri cu asiguratul.

(14) La evaluarea riscurilor de spălare de bani și de finanțare a terorismului se vor lua în considerare și următorii factori caracteristici situațiilor cu risc potențial mărit:

1. factori de risc privind clienții:

a) relația de afaceri se desfășoară în circumstanțe neobișnuite;

b) clienți care își au reședința în zone geografice cu risc ridicat, astfel cum se prevede la pct. 3;

c) persoane juridice sau entități fără personalitate juridică cu rol de structuri de administrare a activelor personale;

d) societăți care au acționari aparenți (nominee shareholders) sau acțiuni la purtător;

e) activități în care se rulează mult numerar;

f) situația în care structura acționariatului societății pare neobișnuit sau excesiv de complexă, având în vedere natura activității sale;

2. factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacțiile sau canalele de distribuție:

a) servicii bancare personalizate;

b) produse sau tranzacții care ar putea favoriza anonimatul;

c) relații de afaceri sau tranzacții la distanță, fără anumite măsuri de protecție, cum ar fi semnătura electronică;

d) plăți primite de la terți necunoscuți sau neasociați;

e) produse noi și practici comerciale noi, inclusiv mecanisme noi de distribuție și utilizarea unor tehnologii noi sau în curs de dezvoltare atât pentru produsele noi, cât și pentru produsele preexistente;

3. factori de risc geografic:

a) țări care, conform evaluării organismelor internaționale de profil, nu dispun de sisteme efective de combatere a spălării banilor/de combatere a finanțării terorismului;

b) țări care, conform unor surse credibile, au un nivel ridicat al corupției sau al altor activități infracționale;

c) țări supuse unor sancțiuni, embargouri sau măsuri similare, instituite, de exemplu, de Uniunea Europeană sau de Organizația Națiunilor Unite;

d) țări care acordă finanțare sau sprijin pentru activități teroriste sau pe teritoriul cărora operează organizații teroriste desemnate.

 

Obligații privind utilizarea unor terțe părți

 

Art. 18. -
(1) În înțelesul prezentei secțiuni, prin terțe părți se înțeleg entitățile raportoare prevăzute la art. 5, precum și alte instituții sau persoane situate într-un stat membru sau într-o țară terță care:

a) aplică măsuri de cunoaștere a clientelei și cerințe de păstrare a documentelor care sunt similare cu cele prevăzute în prezenta lege; și

b) sunt supravegheate referitor la aplicarea acestora într-un mod similar cu cel prevăzut în prezenta lege.

(2) Entitățile raportoare nu pot utiliza terțe părți situate în state terțe cu grad înalt de risc.

(3) Autoritățile și organismele prevăzute la art. 26 alin. (1) pot stabili prin reglementări sectoriale și alte categorii de entități care nu pot fi utilizate ca terțe părți de către entitățile pe care le supraveghează.

(4) Entitățile raportoare pot utiliza, în scopul aplicării măsurilor standard de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) -c), informațiile referitoare la client obținute de la terțe părți, chiar dacă respectivele informații se obțin pe baza unor documente a căror formă diferă de cea folosită la nivel intern.

(5) În situația prevăzută la alin. (4), responsabilitatea pentru îndeplinirea tuturor cerințelor privind cunoașterea clientelei aparține persoanelor care utilizează informațiile obținute de la terța parte.

(6) Entitățile raportoare care utilizează terțe părți se asigură că obțin de la acestea, de îndată:

a) toate informațiile necesare potrivit procedurilor proprii pentru aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) -c);

b) la cerere, copii ale documentelor pe baza cărora terța parte a aplicat măsurile de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) -c).

(7) Autoritățile și organismele prevăzute la art. 26 alin. (1) pot considera că o entitate raportoare, care aplică procedurile stabilite potrivit prevederilor art. 24 alin. (7) la nivelul grupului din care face parte, respectă cerințele prevăzute la alin. (1), (4) și (5), dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

a) entitatea obligată se bazează pe informațiile furnizate de către o terță parte care face parte din același grup;

b) grupul aplică măsuri de cunoaștere a clientelei, cerințe de păstrare a evidențelor și programe de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului similare cu cele prevăzute în prezenta lege;

c) conformarea la cerințele prevăzute la lit. b) este supravegheată la nivel de grup de către autoritatea competentă din statul membru de origine sau dintr-un stat terț.

(8) Entitățile raportoare pot aplica, prin intermediul entităților către care s-au externalizat activități, măsuri de cunoaștere a clientelei ce decurg din activitățile externalizate, numai dacă le impun contractual conformarea la obligațiile legale în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și stabilesc mecanismele prin care se asigură de conformare. În aceste cazuri, entitățile raportoare rămân responsabile pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin potrivit prezentei legi și în cazurile în care nu aplică în mod direct măsuri de cunoaștere a clientelei.
 

5. Obligația deținerii de informații privind beneficiarii reali 

 

Art. 19. -
(1) Persoanele juridice de drept privat și fiduciile înregistrate pe teritoriul României sunt obligate să obțină și să dețină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, și să le pună la dispoziția organelor de control și a autorităților de supraveghere, la solicitarea acestora.

(2) Persoanele juridice și fiduciile dezvăluie statutul pe care îl au și furnizează în timp util entităților raportoare informațiile prevăzute la alin. (1) și art. 4 alin. (2) atunci când, în calitatea lor de fiduciari, aceștia stabilesc o relație de afaceri sau efectuează o tranzacție ocazională cu o valoare care depășește pragurile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (2).

(3) Persoanele juridice și fiduciarii înregistrați pe teritoriul României au obligația de a furniza entităților raportoare, în timp util, pe lângă informațiile privind proprietarul lor de drept, informații privind beneficiarul real, atunci când entitățile raportoare aplică măsurile de cunoaștere a clientelei.

(4) Entitățile raportoare țin evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu prevederile legii.

(5) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate:

a) într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

b) într-un registru central organizat la nivelul Ministerului Justiției pentru asociații și fundații;

c) într-un registru central organizat la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor.

(6) Oficiul va informa Comisia Europeană cu privire la caracteristicile respectivelor mecanisme, în baza informațiilor primite de la autoritățile prevăzute la alin. (5).

(7) Informațiile cuprinse în registrele prevăzute la alin. (5) trebuie să fie adecvate, corecte și actualizate. Autoritățile prevăzute la alin. (5) verifică aceste aspecte și actualizează propriile registre.

(8) Accesul la registrele prevăzute la alin. (5) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal, cu titlu gratuit:

a) autorităților care au competențe de supraveghere și control, organelor judiciare, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și Oficiului, în timp util, fără nicio restricție și fără a alerta persoana în cauză;

b) entităților raportoare atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei;

c) oricăror persoane sau organizații care pot demonstra un interes legitim.

(9) Persoanele sau organizațiile prevăzute la alin. (8) lit. c) au acces la numele, luna și anul nașterii, cetățenia și țara de reședință ale beneficiarului real, precum și la informațiile privind modalitatea în care se concretizează această calitate.

(10) În vederea îndeplinirii obligației de identificare a beneficiarului real, entitățile raportoare se vor baza pe registrul central prevăzut la alin. (5).

(11) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare au obligația să obțină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

(12) Autoritățile competente și Oficiul furnizează informațiile prevăzute la alin. (1) și (5) autorităților competente și unităților de informații financiare din alte state membre în timp util.

(13) Măsurile prevăzute în prezentul articol se aplică tuturor tipurilor de construcții juridice cu o structură sau funcții similare fiduciilor.

 

6. Obligația păstrării documentelor care atestă aplicarea procedurilor de cunoaștere a clientelei

 

Art. 21. -
(1) Entitățile raportoare, atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei, au obligația de a păstra în format letric sau în format electronic, într-o formă admisă în procedurile judiciare, toate înregistrările obținute prin aplicarea acestor măsuri, cum ar fi copii ale documentelor de identificare, monitorizărilor și verificărilor efectuate, inclusiv informațiilor obținute prin mijloacele de identificare electronică necesare pentru respectarea cerințelor de cunoaștere privind clientela, pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării relației de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacției ocazionale.

(2) Entitățile raportoare păstrează documente justificative și evidențe ale tranzacțiilor, constând în fișe de cont sau corespondență comercială, necesare pentru identificarea tranzacțiilor, inclusiv rezultatele oricărei analize efectuate în legătură cu clientul, de exemplu solicitările pentru a stabili istoricul și scopul tranzacțiilor complexe, neobișnuit de mari. Aceste documente pot fi originale sau copii admise în procedurile judiciare și trebuie păstrate pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării relației de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacției ocazionale.

(3) Atunci când se impune extinderea perioadei de păstrare a documentelor în scopul de a preveni, depista sau investiga activitățile de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, entitățile raportoare sunt obligate să prelungească termenele prevăzute la alin. (1) și (2) cu perioada indicată de autoritățile competente, fără ca această prelungire să poată depăși 5 ani.

(4) La expirarea perioadei de păstrare, entitățile raportoare au obligația de a șterge datele cu caracter personal, cu excepția situațiilor în care alte dispoziții legale impun păstrarea în continuare a datelor.

 

7. Obligația desemnării persoanelor cu responsabilități în privința spălării banilor

 

Art. 23. -
(1) Entitățile raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea prezentei legi, cu precizarea naturii și limitelor responsabilităților încredințate, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, exclusiv în format electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta.

(2) Instituțiile de credit și instituțiile financiare au obligația de a desemna un ofițer de conformitate la nivelul conducerii, care coordonează implementarea politicilor și procedurilor interne pentru aplicarea prezentei legi. În cazul rețelelor cooperatiste, în semnificația prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ofițerul de conformitate poate fi desemnat la nivelul casei centrale pentru coordonarea implementării politicilor și procedurilor la nivelul întregii rețele.

(3) Persoanele desemnate conform prevederilor alin. (1) și (2) au acces direct și în timp util la datele și informațiile relevante, deținute de entitățile raportoare, necesare îndeplinirii obligațiilor prevăzute de prezenta lege.

(4) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanelor fizice ce au calitatea de entitate raportoare, precum și entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. i).

(5) Având în vedere natura responsabilităților încredințate persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), autoritățile de supraveghere și control și entitățile raportoare au obligația de a crea mecanisme de protejare a acestora, inclusiv prin acordarea dreptului de a se adresa în nume propriu pentru a semnala autorităților statului încălcări de orice natură ale prezentei legi în cadrul entității raportoare, caz în care identitatea acestor persoane va fi protejată corespunzător.

(6) Mecanismele prevăzute la alin. (5) includ, după caz, cel puțin:

a) proceduri specifice pentru primirea rapoartelor privind încălcările de orice natură ale prezentei legi și luarea de măsuri ulterioare;

b) o protecție corespunzătoare a angajaților sau a persoanelor aflate într-o poziție similară în cadrul entităților raportoare, care raportează încălcări de orice natură ale prezentei legi, comise în cadrul acestora;

c) protecția adecvată a persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2);

d) protecția datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcarea de orice natură a prezentei legi, precum și ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Regulamentul (UE) 2016/679;

e) norme clare care să asigure faptul că este garantată confidențialitatea în toate cazurile în ceea ce privește identitatea persoanei care raportează încălcările de orice natură ale prezentei legi, comise în cadrul entității raportoare, cu excepția cazului în care divulgarea este impusă de alte prevederi legale.

 

8. Obligația identificării și evaluării riscurilor

 

Art. 25. -
(1) Entitățile raportoare au obligația de a identifica și evalua riscurile activității desfășurate referitoare la expunerea la spălarea banilor și la finanțarea terorismului, luând în considerare factorii de risc, inclusiv cei referitori la clienți, țări sau zone geografice, produse, servicii, tranzacții sau canale de distribuție.

(2) Evaluările întocmite în acest scop sunt documentate, actualizate inclusiv pe baza evaluării naționale și sectoriale și a reglementărilor sau instrucțiunilor emise de autorități în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4), și se pun la dispoziția autorităților cu atribuții de supraveghere și control și a organismelor de autoreglementare, la cererea acestora.

(3) Evaluările efectuate stau la baza politicilor și procedurilor proprii de management al riscului, precum și la determinarea setului de măsuri de cunoaștere a clientelei ce sunt aplicabile fiecărui client.

(4) Entitățile raportoare care își desfășoară activitatea prin sucursale, agenți sau distribuitori într-un alt stat membru sunt obligate să se asigure că aceștia respectă dispozițiile de drept intern ale statului membru respectiv referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului. În situația în care dispozițiile prezentei legi sunt mai stricte, entitățile raportoare asigură respectarea de către sucursalele, agenții sau distribuitorii acestora din alt stat membru și a acestor dispoziții.

 

9. Obligația de a comunica Oficiului datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege

 

Art. 26. -
(1) Modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se supraveghează și se controlează, în cadrul atribuțiilor de serviciu, de următoarele autorități și organisme:

a) Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru categoriile de entități supuse supravegherii conform prevederilor art. 27, respectiv art. 28;

b) Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte autorități de control financiar/fiscal controlează entitățile raportoare, cu excepția cel