Inventarierea imobilizărilor necorporale se efectuează prin constatarea existenței și apartenenței acestora la entitățile deținătoare, prin dovedirea existenței acestora pe bază titlurilor de proprietate sau a altor documente juridice de atestare a unor drepturi legale.
Inventarierea patrimoniului presupune parcurgerea unor etape și respectarea anumitor măsuri fără de care rezultatele acesteia ar putea fi influențate. De la măsuri care țin de pregătirea documentară până la măsuri de ordin fizic, cum ar fi sigilarea spațiilor supuse inventarierii.
Anumite reguli, limitări și restricții sunt prevăzute în cadrul procesului de realizare a inventarierii. Fiecare dintre agenții economici care sunt obligați să facă inventarierea patrimoniului trebuie să țină seama de aceste prevederi.
Inventarierea patrimoniului este, dincolo de nevoia de a îndeplini o obligație legală, cel mai eficient mijloc de verificare a realității patrimoniului și rezultatelor unei societăți. În acest "episod", câteva aspecte legate de importanța inventarierii.
Planul de conturi pentru anul 2019, actualizat, pentru societăți comerciale. Articolul conține în atașament planul de conturi 2019 - fișier .doc și fișier .pdf. (Ultima actualizare la 24.07.2019 - OMFP Ordinul nr. 2493/2019)
Planul de conturi a primit 6 conturi noi odată cu apariția Ordinul nr. 2493/2019 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum și pentru modificarea și completarea unor prevederi contabile.